În lecția anterioară te-am învățat să actualizezi datele unui tabel, așa că în această lecție te voi învăța cum să le afișezi. Bazele de date pot ajunge să stocheze foarte multe informații, iar căutarea manuală a acestora poate deveni foarte grea, fapt pentru care ne putem folosi de sintaxa "SELECT" care are rolul de a interoga respectiva bază de date.
Cu ajutorul sintaxei "SELECT" putem cere bazei de date să ne selecteze anunite informații în funcție de criteriile pe care noi le introducem și astfel să ne afișeze doar acele date pe care noi le considerăm relevante.
Putem interoga o baza de date pentru a ne afișa informații cum ar fi:
1) O anumită valoare din baza de date;
2) O anumită coloană;
3) Un anumit rând;
4) Toate datele dintr-o bază de date.
Sintaxa ce se folosește pentru a interoga o bază de date este următoarea: "SELECT coloana_1, coloana_2, coloana_n FROM nume_tabel;".
Vom interoga baza de date creată in lecțiile anterioare afișând pe rând cele patru posibilități de căutare ale informațiilor enumerate mai sus.
1) Afișarea unei anumite valori din baza de date:
SELECT nume FROM fructe WHERE id=3;
De data aceasta i-am transmis bazei de date să selecteze și să afișeze valoarea coloanei "nume" din tabelul "fructe" ce aparține id-ului 3.
2) Afișarea unei anumite coloane dintr-o bază de date:
SELECT nume FROM fructe;
Prin folosrea primului cod, i-am spus bazei de date să selecteze și să afișeze coloana "nume" din tabelul "fructe".
3) Afișarea unui anumit rând dintr-o bază de date:
SELECT * FROM fructe WHERE id=2;
Prin folosirea asteriscului "*", baza de date va afișa toate datele din tabel / rând. Codul de mai sus va afișa toate valorile rândului 2 al tabelului "fructe".
4) Afișarea tuturor valori din bazei de date:
SELECT * FROM fructe;
După cum am spus, asteriscul se folosește pentru a afișa toate datele dintr-un tabel sau rând. Dacă vom combina asteriscul cu numele bazei de date, atunci se vor afișa toate valorile din respectiva bază de date.